Eugen Doga, declarații emoționante despre mamă

Eugen Doga, declarații emoționante despre mamă

Este foarte dificil să îţi dai seama dacă să-l adori ca muzician ori mai degrabă ca om. Sau poate pentru stilul ironic și umorul fin. Şi este şi mai dificil să stabileşti dacă muzica sa e a unui profet sau a unui depresiv absolut fermecător.
La 79 de ani pe care i-a împlinit pe 1 martie, compozitorul Eugen Doga rămâne cel mai mare compozitor român în viață, un muzician desăvârșit și, în același timp, unul dintre cei mai iubiți români.

Maestrul a acordat un interviu pentru emisiunea “PUNCTUL PE AZi”, de la TVR Moldova, moderată de jurnalistul Vitalie Guțu, în care a vorbit despre mama sa, despre iubire, dar și despre regretul că nu este apreciat în țara sa atât cât ar merita!

Despre mama sa

Sunt plin de emoții foarte controversate, pentru că este primăvara, pentru că e ziua mea, dar și pentru că este și ziua în care o comemorăm pe mama. În această zi stăm cu surorile în Salon și ne gândim la mama. Anul acesta nu e sărbătoare pentru mine, e o reculegere în liniște.

O petrecere mai zgomotoasă o voi face pe 6 mai, de ziua de naștere a mamei mele. Salonul meu va fi plin de copii, voi aduce vreo două coruri de copii să cânte la instrumente, cu vocea, să cânte cântece despre copii.

Mama compozitorului s-a stins din viață acum 28 de ani, pe 1 martie, chiar de ziua fiului său

Prima mea lucrare când am absolvit Conservatorul a fost poemul simfonic “Mama”.

Nu e suficient pentru a o descrie pe mama, ea este un infinit. Cât nu ai scrie, cat nu ai vorbi, cât nu ai cânta despre ea, e puțin.

Încă nu pot descifra acest cuvânt - mama. E atât de puternic, absoarbe tot universul. Dacă vorbim de univers, de eternitate, de Dumnezeu, Mama este Dumnezeul nostru, că ea ne-a făcut.

Mama ne cumințește, ne dă minte, viată, ne țese această cale pe care noi trebuie să mergem și, deseori, noi facem abateri și dăm prin șanțuri, dar nu este vina mamei, e a noastră.

Mama mea s-a implantat în tot ce fac eu. În fiecare concert am o secvență dedicată mamei.

Atunci când vorbea, mama mă privea tot timpul fix în ochi. Te pătrundea cu privirea, avea atâta dragoste. Nemulțumirea, grijile, durerea, bucuria – pe toate le puteai citi în ochii ei.

Când mă așez la pian, imaginea mamei e prima care îmi apare în minte. O văd cum mergea, îmi amintesc de ultima noastră întâlnire de la spital...

Ați pierdut încrederea în clasa politică?

Complet! Dă Doamne să se întâmple ceva ca să îmi schimb opinia. Va fi o surpriză plăcută.

E regretabil faptul că eu sunt prezent pe scenele artistice în Chișinău o dată în cinci ani și numai cu scopul de a-mi număra anii. N-am îndoială că la anul va fi mult tam-tam legat de această situație. Păcat, pentru că în ultimii ani scriu mai puțin muzică pentru noi din cauză că nu mi se cere și nu văd perspective, de aceea eu scriu mai mult pentru proiecte virtuale.

Pentru mine Țara reprezintă oamenii, locuitorii, ființele vii, stima, istoria, limba, prezența noastră, a tuturor. Nu pot înțelege o țară fără baletul “Luceafărul”. Nici moldoveni, nici români nu suntem.

Cum vă explicați această atitudine față de valori, precum sunteți Dvs.?

Ei trăiesc după metoda lui Stalin, nu-i omul, nu sunt probleme. Ca să știi de cultură, trebuie să o ai. Cei care ar trebui să vorbească de cultură nu o fac pentru că nu o au în sinele lor.

În Chișinău avem o stradă care vă poartă numele. Ce spuneți despre acest fapt?

Mă bucur! Nu e corect să fii modest. Eu dacă apăs pe clapele pianului, vreau să aud sunetul, dacă am ieșit în scenă, vreau să aud aplauzele. Artistul fără aplauze nu e artist. Această stradă, sub o altă formă, tot aplauze sunt. Eu vreau acum să mă bucur. Cam îmi imaginez ce va fi după mine, vor șterge toate astea, lucrările care nu sunt înregistrate poate așa și vor rămâne.

Lumea e prea mare ca să o cuprinzi pe toată, de aceea mă bucur că în Australia, în America se ascultă muzica. Pentru mine e foarte important să aud aici muzica mea, vreau să fiu auzit și apreciat în țara mea. Deocamdată, arta mea este neobservată și acest lucru mă îngrijorează, degeaba te mai miști.

Ce spuneți despre artiștii tineri?

Ferească Dumnezeu, nu îi invidez deloc. E foarte greu să ieși în lume și nici nu prea au scene unde să iasă. Ar trebui o sită mai mărunțică să îi mai trieze, pentru ca sunt prea mulți. se știe că făina aleasă iese din sită mai mărunțică. Dar, în general, e foarte greu. Eu nu aud că există compozitorii. Se face ceva pe la Filarmonica Națională, muzică nouă, deși eu nu înțeleg acest termen. Undeva miroase a separatism muzical. Nu e bine…

Ce înseamnă pt Dvs faptul că valsul inclus în coloana sonoră a filmului “Gingaşa şi tandra mea fiară” este numit a patra capodoperă muzicală a secolului XX?

Din surse oficiale, de la guvernul nostru încă nu am auzit. Mă bucură și mă îngrijorează, deopotrivă. Mă concentrez și mai mult asupra lucrului pe care trebuie să îl fac.

Întreg interviul poate fi văzut aici

Text: Alina MATEI

Recomandări