Luna august vine la pachet cu multe schimbări interesante pentru majoritatea zodiilor. Este momentul să ieșim din zona de confort și să facem tot ce ne dorim; să învățăm să fim liberi, să trăim cu adevărat, să ne bucurăm de viață cum nu am mai făcut-o până acum.
Berbec – Ai foarte multă energie și trebuie să profiți de ea
Luna august vine cu un val de energie incredibilă de care ar fi bine să profiți deoarece te poate ajuta să faci schimbări importante (și necesare) în viața ta. Îndrăznește să ieși mai des din zona de confort și să lupți pentru ceea ce îți dorești. Acesta este momentul potrivit pentru a-ți împlini cele mai mari visuri.
Taur – Ești mai liniștită și mai fericită ca niciodată
După o perioadă în care a tunat și a fulgerat peste zenul tau, în luna august te simți fericită și liniștită. Simți că lucrurile se aranjează așa cum trebuie să se aranjeze, fără ca tu să mai încerci să mai controlezi ceva. Înveți să îi permiți Universului să îți arate calea pe care trebuie să mergi de acum înainte.
Gemeni – Știi ce ai de făcut în această lună
Ai deja un plan bine pus la punct pentru luna august; ești pregătită de schimbări majore în viața ta. Pe plan profesional îți dorești foarte mult să începi un proiect important; ideile sunt deja făcute, aștepți momentul potrivit pentru a-ți pune în aplicare planurile. În ceea ce privește viața personală, faci tot posibilul să petreci mai mult timp în compania oamenilor dragi.
Rac - Nu reușești să îți găsești liniștea
După schimbările din ultima perioadă, îți este destul de dificil să îți găsești liniștea și, cel mai important, să îți dai seama care este drumul tău în viață. Ia o pauză de la tot ce faci și încearcă să petreci mai mult timp cu tine însăți; să îți asculți gândurile, să îți pui în ordine prioritățile și să îți dai seama care sunt lucrurile care te fac fericită.
Leu - Învață să iei lucrurile treptat
Nu te grăbi în nimic din ce faci, ai tot timpul din lume să ajungi acolo unde îți dorești. Până la urmă, nu este importantă destinația, ci călătoria în sine. Așadar, învață să iei lucrurile treptat, să ai răbdare, să analizezi situațiile în care te afli și să te bucuri de fiecare moment pe care îl trăiești.
Fecioară - Renunță la oamenii toxici din viața ta
În această lună înveți să te detașezi puțin câte puțin de oamenii care ți-au făcut rău până acum. Încerci să rupi legătură cu persoanele toxice care îți seacă sufletul de energie și de la care nu primești decât dramă, energie negativă, suferință și durere. Vei vedea cât de liber se va simți sufletul tău după această perioadă.
Balanță - Te așteaptă o lună minunată
Dragă Balanță, luna august este una dintre cele mai frumoase luni din acest an. Învață să te bucuri de ea așa cum trebuie; ieși din zona de confort, urmează-ți visurile, fă ce îți place și trăiește mai liberă ca niciodată. Nu te concentra pe ce spun oamenii, nici nu trebuie să îți pese - alege să îți bucuri sufletul.
Scorpion - Înveți să faci pace cu trecutul
Nu te mai întoarce în trecut, s-a întâmplat și nu mai poți schimba nimic la el. Încearcă pe cât posibil să înveți lecțiile primite de la tot ce ai trăit până acum și să mergi mai departe cu viața ta. Prezentul este cel mai important, bucură-te de el și trăiește-l cum poți mai bine. Nici pentru viitor nu trebuie să îți faci prea multe griji, nu știi ce se va întâmpla.
Săgetător - Ești foarte sigură pe tine și iei cele mai bune decizii
Luna august este luna schimbărilor pentru tine. Chiar dacă oamenii din jurul tău îți dau sfaturi bune, de data aceasta alegi să îți asculți intuiția și să iei decizii în funcție de ce îți dictează inima. Până la urmă, tu știi cel mai bine de ce ai nevoie pentru a fi cu adevărat fericită și împăcată cu viața ta.
Capricorn - Îți cunoști foarte bine limitele și nu forțezi lucrurile
În această lună apar numeroase oportunități frumoase pe plan profesional; chiar și așa, încerci foarte mult să limitezi schimbările - alegi doar câteva proiecte în care să te implici pentru că nu vrei să te îngropi în muncă. În plus, îți dorești să dai tot ce ai mai bun astfel încât rezultatele să fie cele de care să fii mulțumită.
Vărsător - Alegi să te pui pe primul loc
Este momentul să înveți să ai grijă de tine cu adevărat; este momentul să înveți să spui Da și Nu atunci când îți dorești fără să te mai intereseze ce părere au oamenii din jurul tău. Trebuie să fii puțin egoistă și să te pui pe primul loc, să îți asculți inima și să îți îngrijești sufletul cu cea mai frumoasă iubire din lume.
Pești - Ieși din zona de confort pentru că ți se pot întâmplă lucruri minunate
Îndrăznește să crezi în tine, eșți mai aproape decât crezi de a îți împlini visurile. Profită de luna august și încearcă să îți pui în ordine gândurile și ideile și să începi să pui în aplicare planurile importante astfel încât să poți înainta cu proiectele tale. Ai încredere, Universul este de partea ta și te ajută enorm în următoarea perioadă.
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK