Irina Rimes, despre lecțiile anului 2019: A fost un an foarte greu și s-a terminat și mai greu!

Irina Rimes, despre lecțiile anului 2019: A fost un an foarte greu și s-a terminat și mai greu!

Irina Rimes a trecut prin clipe grele chiar în noapte de Revelion, când a trebuit să fie operată de urgență din pricina unei hemoragii interne. Acum ea a ajuns acasă și se simte bine, așa că a postat un mesaj lung pe rețelele de socializare, în care a vorbit despre anul 2019, care nu a fost deloc unul bun pentru ea, dar și despre zilele petrecute în spital.

În noaptea dintre ani m-am trezit din anestezie cu o picătură de șampanie pe buze. Era 00:00, asistentele din sala de reanimare au avut grijă de mine să simt și eu ca e sărbătoare, au deschis geamurile să aud sunetul de-afară și mirosul de artificii. Cele mai drăguțe asistente ever. A doua zi am petrecut-o tot în reanimare, am fost spălată, hrănită și găurită la fiecare 3 ore pentru analize.

Astăzi am mai tras câteva dureri infernale dar, după ce mi-au sos tubul din burtă, m-am simțit ca nouă. Umflată la față, vânătă pe sub ochi și pe la toate încheieturile, am intrat frumoasă de tot în 2020. Dar nu-i bai. Astăzi am “răsfoit” Instagram-ul și toate postările erau despre “ce m-a învățat 2019”. Am stat să mă gândesc ce m-a învățat pe mine 2019. NIMIC! Nu m-a învățat nimic.

Se pare că lucrurile nu au mers deloc bine pentru ea, însă a realizat că este o femeie puternică și poate să zâmbescă în continuare, indiferent de greutățile pe care le întâmpină.

Pentru mine 2019 a fost un an greu și s-a terminat și mai greu. Poate cel mai greu an din toată viața mea. Și nu știu de ce mi-a fost dat să îndur toate greutățile acestui an și ce trebuia să învăț din ele sau de ce a trebuit să îndur atâtea ca să învăț ceva. Puteam să învăț din greșelile altora, cum o făceam de obicei, dar anul 2019 a hotărât ca trebuie să-mi dea o lecție. Până în ultimul ceas. Îmi pare rău, anule, dacă n-am înțeles ce ai vrut să-mi transmiți. Și, mai ales, mi-e ciudă pe tine că nu m-ai lăsat să ajung la Iași să cânt de Revelion. Un singur lucru am realizat: sunt o femeie puternică, am trecut prin toate și, la final, am zâmbit.


Se pare că totul este bine acum și Irina Rimes a fost externată și a putut în sfârșit să ajungă cu bine acasă.

Acum sunt în drum spre casă, după 4 zile de dureri infernale și zâmbesc. Zâmbesc ca a trecut și zâmbesc că am realizat că am în jurul meu oameni mulți cărora le pasă de sănătatea mea. Mulțumesc anului 2019 pentru asta, pentru că mi-a reamintit că nu sunt singură. Și că pot să înfrunt orice!

Irina a ținut să mulțumească și medicilor care au tratat-o, de care ea a fost foarte mulțumită. De asemenea, le-a mulțumit și fanilor, prietenilor și celor care s-au rugat pentru ea. Sursa

Recomandări