Kate Middleton este însărcinată! Tot ce trebuie să ştii despre copilul lui Kate şi William

Kate Middleton este însărcinată! Tot ce trebuie să ştii despre copilul lui Kate şi William

E oficial! Ducesa de Cambridge, în vârstă de 30 de ani, este însărcinată. Şi, cum cuplul Kate Middleton şi prinţul William este foarte îndrăgit, copilul lor va aduce multă bucurie în Casa Regală britanică.

Ea a fost recent spitalizată pentru câteva zile,  acuzând greţuri destul de puternice, informează CNN. "Cum sarcina este la început, alteţa sa regală trebuie să rămână în spital mai multe zile şi va avea nevoie apoi de o perioadă de repaus", se precizează într-un comunicat emis de Clarence House, reşedinţa oficială a prinţului William.

În urma unei vizite la Cambride, o britanică vizibil emoţionată, care îşi doreşte foarte mult ca prinţul William şi soţia lui Catherine să aibă un copil în viitorul apropiat, le-a oferit acestora o salopetă pentru bebeluşi.

Speculaţiile privind sarcina ducesei de Cambridge, titlul pe care l-a primit Catherine după ce s-a căsătorit cu prinţul William, circulă de mai multă vreme, notează agenţia Mediafax.

Data naşterii bebeluşului regal

Surse de la Casa Regală Britanică susţin că Ducesa Catherine este însărcinată în mai puţin de 12 săptămâni, ceea ce înseamnă aproximativ două luni. Acest calcul pune data naşterii fiului lui Kate Middleton şi al prinţului William undeva în luna iulie.

Aceste calcule nu sunt foarte departe de predicţiile oferite acum un an de o echipă de cercetători britanici şi istorici. Aceştia au prezis că Ducesa de Cambridge va rămâne însărcinată în jurul Crăciunului şi va anunţa oficial sarcina în luna martie. Pe baza acestui calcul, cercetătorii au prezis că naşterea moştenitorului va avea loc pe 27 august 2013.

Ce zodie va avea copilul regal

Dacă bebeluşul cuplului Catherine - William se va naşte în luna iulie, zodiile posibile ar fi Rac sau Leu. Astfel, dacă Ducesa de Cambridge naşte între 22 iunie 2013 şi 22 iulie, bebeluşul regal va aparţine zodiei racului. Dacă naşterea are loc între 23 iulie şi 22 august 2013, copilul lui Catherine şi William va fi leu.

Ce nume ar putea să poarte

Deşi specialiştii încă nu s-au decis în privinţa unor criterii clare, toţi sunt de acord că numele bebeluşului lui Catherine şi William nu va avea un nume ciudat, cum au ales celebrităţile în ultimii ani.

"Nu or să-şi boteze copilul Hashtag, Apple, Blue Ivy sau Harper Seven", este de părere experta în nume de celebrităţi Pam Satran. "Catherine şi William vor alege ei înşişi un nume pentru copil, fie el băiat sau fetiţă, dar vor avea grijă să se încadreze în categoria numelor purtate de capete încoronate de-a lungul secolelor. Va fi un nume care să inspire pozitivitate, cum ar fi Arthur, Edward sau Victoria.

Casele de pariuri din Marea Britanie au început deja să strângă listele, iar cele mai populare nume până în acest moment, având în vedere că nu se ştie încă sexul bebeluşului, sunt Diana (12:1), James (12:1), Frances (cel de-al doilea nume al Prinţesei Diana şi totodată numele surorii acesteia, 10:1) şi John (tatăl Dianei, 10:1).

În privinţa sexului copilului, casele de pariuri sunt momentan echilibrate la 50 -50% şanse, ceea ce înseamnă că pentru publicul britanic nu contează foarte mult dacă moştenitorul tronului este rege sau regină.

Cine ar putea să fie naşii

Având în vedere relaţia dintre cuplul Victoria şi David Beckham şi Catherine, respectiv, William, naşii bebeluşului regal ar putea fi chiar acest cuplu de vedete.

În plus, numele Victoria este vehiculat ca posibilă opţiune pentru moştenitoarea tronului Marii Britanii.

O altă înrudire care ar fi în ton cu eticheta regală şi tradiţiile Casei Britanice ar fi un alt cuplu princiar, eventual chiar proaspăt însurăţeii din Luxembourg: Prinţul Guillaume şi contesa belgiană Stephanie de Lannoy.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recomandări