Lucia Maxim, psiholog: cum să încurajăm copiii să fie independenți!

Lucia Maxim, psiholog: cum să încurajăm copiii să fie independenți!

De ce să le permitem, să-i încurajăm și stimulăm să fie autonomi pe copiii noștri? Deoarece dorința de a acționa, a cunoaște, a mișca, a simți, a explora a copiilor o observăm chiar din momentul nașterii, când face un efort colosal pentru a vedea lumina zilei.

Să nu faci niciodată ceva pentru copilul tău din ceea ce poate face singur. - Alfred Adler

În perioada de la naștere și până la 18 luni, copilul trece printr-o etapă în care dezvoltarea încrederii în lumea înconjurătoare, ca și a încrederii în sine, sunt esențiale. Astfel, părintele, încurajându-l pe copil să-și împlinească nevoile de mișcare, de cunoaștere prin manipularea  obiecteloror, descoperire și inițiativă, va contribui la dezvoltarea încrederii în sine a copilului, dar și încrederea în ceea ce este în jurul său.

De la 18 luni la 3 ani, copilul trece printr-o etapă de autonomie și îndoială, nesiguranță sau teamă. Copilul are o independență câștigată prin dezvoltarea sa motorie, alergat, cățărat, sărit, cât și cea verbală, ceea ce îl face să fie mai independent de ceilalți, în special de părinți, motiv pentru care apar și crizele de furie și lacrimi. Dacă părinții manifestă echilibru între a lăsa copilul să exploreze singur și să realizeze lucruri pentru el însuși, prin el însuși, dar în același timp să-i asigure o prezență, oferindu-i îndrumare, reușesc să dezvolte la copiii lor autonomia necesară. 

Perioada de la 3 la 6 ani copilul are mai multă abilitate, atât fizică, cât și verbală, și manifestă multă inițiativă de a realiza diverse lucruri de unul singur, astfel părintele îl poate încuraja prin a-i permite copilului să sară, să alerge, să se joace, să se servească pe sine însuși, îmbrăcat, dezbracat, mâncat, aranjat obiectele sale etc.

Copilul între 6 și 12 ani are o sporită nevoie de a produce lucruri. Dacă nu i se oferă spațiu, permisiune, încurajare, încredere și apreciere, copilul va dezvolta un sentiment de inferioritate și va crede că este incapabil să facă lucrurile.

Îndrumarea mea ca psiholog și părinte este de a-i permite, încuraja, îndruma și aprecia copilul să facă acțiunile pe care le poate face de unul singur, în felul său, pentru a obține și cultiva un sentiment de încredere, imagine de sine adecvată, dorință și motivație de a realiza lucruri pe măsura sa și puțin mai complicate, și a se bucura de proces și rezultat.

Ridicați în calea copilului vostru cel puțin un obstacol pe zi. Este esențial pentru copil să știe că poate face lucrurile pentru sine, adică să-și satisfacă nevoile sale, cât și să contribuie la satisfacerea nevoilor celorlalți membri ai familiei, educatori, prieteni etc. 

Oferiți-le diverse contexte în care să se poată manifesta autonom, apreciați-i pentru inițiativă, efort, perseverență și rezultat.

Dăruiți-le încredere prin atitudine, comportament și comunicare că se pot descurca, că pot multe, pot reuși, bucurându-vă împreună de abilitățile și capacitățile sale care  vor fi într-o uluitoare creștere! 

Comunicați-le zilnic, așa cum ne sfătuie psihoterapeutul G. Nardone: “Te iubesc atât de mult, încât vreau să te descurci singur. Încearcă s-o rezolvi. Dacă nu reușești, am să-ti spun cum să faci; dar de făcut, o s-o faci singur!”

Vă propun mai jos o frumoasă metaforă la acest subiect al încurajării, stimulării și aprecierii independenței copilului dvs. Succese!

Parabola fluturelui

Nu e nimic într-o omidă care să-ți spună că se va transforma într-un fluture. -Buckminster Fuller

Într-o zi, într-un cocon a apărut o mică gaură. Un om, care trecea din întâmplare prin preajmă s-a oprit câteva minute pentru a observa fluturele care se forța să iasă prin această gaură mică. După multe încercări se părea că fluturele s-a resemnat și gaura rămăsese la fel de mică. Părea că fluturele a făcut tot ce putea și nu mai era în stare de nimic altceva.

Atunci omul a decis să ajute fluturele: a luat un cuțit și a deschis coconul. Fluturele a ieșit imediat. Însă corpul acestuia era slab și anemic; aripile sale erau puțin dezvoltate și aproape că nu se mișcau.

Omul a continuat să observe crezând că dintr-un moment în altul aripile fluturelui se vor deschide și vor putea suporta greutatea proprie pentru ca acesta să poată zbura. Acest lucru nu s-a întâmplat! Fluturele și-a trăit restul vieții târârndu-se pe pământ, cu corpul său slab și cu aripile chircite. Nu a putut zbura NICIODATĂ.

Cu multă  încredere, al vostru psiholog, Lucia Maxim

Recomandări