Lucia Palii, astrolog: Luna aprilie este una foarte grea

Lucia Palii, astrolog: Luna aprilie este una foarte grea

Suntem cu toții abătuți și dezorientați și ne întrebăm ce va fi, ce ne așteaptă? Zilnic sunt nevoită să răspund le aceste întrebări și mi-am dat seama că nu avem dreptul la slăbiciune. 

Am ajuns în luna aprilie, care încă din prognozele anuale era declarată ca fiind una dintre cele mai complicate. Vorbeam și despre schimbarea realității, în sensul că după 2020 lumea va fi una nouă, că mai multe cicluri planetare încep în acest an. Că anul 2020 se va considera anul  zero. Ce vom depune, aceea vom avea în următorii 30 de ani. Era și timpul, fiindcă fiecare om deja simțea că atitudinea față de natură, de ecologie,  că modul de viață, supraviețuirea zilnică, șansele de câștig deveneau tot mai imposibile. 

Cu toții criticam, aveam speranțele ratate. Cu toții dorim schimbări spre bine și șanse de a ne realiza. Și soarta ne-a schimbat viața prin această pandemie, carantină. 

Involuntar, ne-am întors în familie, ne alimentăm acasă, comunicăm cu rudele, cu copii. Îmbunătățim spațiul în care stăm, facem ordine și, în sfârșit, înțelegem că nicăieri nu-i mai bine și mai liniștit ca acasă. Nu poți fugi la nesfârșit în căutare de viață bună. Migrația necontenită nu este de bine. Se destramă afaceri, familii, rămân copii, bătrâni abandonați. Pământuri, case pustii. 

Ne-am adunat la baștină în fața pericolului. De noi, de mobilizarea noastră, depinde câți oameni vom pierde. Avem o mare prioritate că suntem o țară mică, ușor de izolat, cu multe pământuri fertile și oameni harnici. 
Va fi necesară o carantină severă în aprilie, ca să învățăm suficient de bine să înfruntăm acest COVID-19.

În luna mai necesitatea de carantină se va micșora, după asta vom putea avea un regim simplificat de carantină, precum în Suedia, de exemplu. Zilele cele mai periculoase din aprilie sunt 1-2, 8-9, 14-16, 21-24, 29-30 și 1 mai.

Luna Mai va fi mult mai favorabilă, dar să organizăm parade, festivități nu se recomandă. Alinierea planetelor Jupiter-Saturn se va repeta și în octombrie-noiembrie. Deci, în toamnă, va fi etapa a doua a epidemiei, care se va termina doar în primăvara următoare. Acest virus nu va pleca definitiv de pe pământ, periodic vor mai fi focare și depinde de insistența medicilor și conlucrarea noastră, a tuturor, dacă îl vom ține în frâu. Cum a fost, de exemplu, în cazul epidemiilor de holeră, difterie sau altele.

Combinațiile planetare din aprilie vor duce la numeroase defecte tehnice, la un număr sporit de accidente, incendii. Crește și tensiunea emoțională, opunerea, complotul, vor fi cazuri de violență, răzvrătire. Soarele în zodie de foc sporește dorința de activitate, de mișcare, de a câștiga bani. Vom sta cu greu izolați în casă.

După 21 aprilie, imediat cum Soarele trece în Taur, se alipește de Mercur și Uranus, incluzând deja pericolul în mediul avia, vor fi și acolo dereglări tednice, accidente. La fel și furtuni, ploi și alte fenomene climaterice legate de elementul aer.
Să nu uităm de alipirea actuală Jupiter-Pluton, care durează 5 luni și aduce reforme în sistemul financiar-bancar. Este necesară o atitudine nouă față de creditare, ipotecă, micro-finanțare. Altfel, vom avea o serie de dezastre și în rândul afacerilor mici și în rândul băncilor. 

Perioada de restabilire a economiei țării va dura 3 ani. Indicat este să nu ne grăbim, s-o facem calitativ.

Ce e de bine. Revin acasă oamenii capabili, cu idei și experiențe noi. Să nu-i asfixiem cu impozite și amenzi. Să micșorăm impozitarea în afacerile mici. Micșorarea cotelor de impozitare neapărat vor aduce investitori noi. Să le dăm voie să lucreze, să creăm condiții favorabile pentru investiții în Moldova. De la asta vom avea cu toții de câștigat. Cele mai indicate ocupații sunt agricultura, construcțiile și alimentația publică. Avem o șansă foarte bună de revitalizare a Moldovei, acum că să limitează trecerea frontierei, putem susține producătorii locali.

Treptat, ne vom convinge că e mult mai protejată viața în case la sol, în sate și suburbii. Că copiii sunt mult mai sănătoși și fericiți lângă natură.

Deci, avem nevoie de noroc să trecem de luna aprilie și să sperăm la bine.

Recomandări