Tare mi-s la inimă bunicile noastre din biserică. Acele bunici pline de bunătate şi delicatețe. Acelea care au trudit şi au copt o zi întreagă colăcei, învârtită, prăjiturele, care îți lasă gura apă de cum le vezi aşezate cu grijă pe masa din biserică şi abia aştepți să te bage în seamă şi pe tine cu vreo coptură dulce şi crocantă, dată de sănătatea sau de sufletul cuiva.
Bunicile celea înțelepte şi dornice de a-ți da un sfat bun, fără a te face să te simți cumva ruşinat că nu cunoşti dogmele şi canoanele bisericești. Un fin sfat la ureche, care face curioasă întreaga biserică de taina şoptită acolo, între tine şi ea, care te îndrumă cu delicatețe şi tandrețe spre cele sfinte, fără a te simți cumva ruşinat de necunoaștere.
-Lasă, că nici eu nu ştiam multe, când eram ca tine, este concluzia fină şi delicată a bunicii celea, desprinsă parcă din poveste. Şi aceasta parcă te binecuvântează şi îți întăreşte convingerea să păşeşti mai des pragul bisericii.
Pe de altă parte avem în biserică şi agenți de circulație. Acele babe care îți gestionează deplasarea printre icoane: pe acolo se poate , pe acolo nu se poate, acum trebuie să te închini, iar acum Doamne ferește, dacă te pui în genunchi.
-Îhh, Doamne, Doamne, țî, țî, țî... mare păcat... Ce face ea?.. Nu se poate să stai acum în genunchi!
Te ridică frumos din genunchi, făcându-ți o observație îndesată că aude şi părintele din sfântul altar glasul pițigăiat şi dojenitor al "sfintei" babe. În acele momente ți se pare că mai păcătoasă decât tine nu există cineva pe lumea asta. Simți că toate privirile sunt ațintite spre tine. Abia aştepți să poți ieşi din lăcaşul în care ai fost judecată şi umilită . Lăcaşul, care de altfel, trebuia să te umple de pace şi lumină.
Mă lasă dusă pe gânduri puțin acest comportament: şi parcă ambele sunt de-o vârstă... De-o vârstă, doar că una este babă, dar alta este bunică.
Text by Marina Vilcu
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK
