Masajul facial este unul dintre cele mai complete forme de masaj care aduc numeroase beneficii corpului nostru. Masajul a fost folosit încă din vremuri străvechi cu scopul de a ameliora durerile, dar și cu rol cosmetic, pentru o piele mai sănătoasă și mai hidratată. Chinezii, grecii antici, japonezii și indienii sunt câteva dintre popoarele care foloseau masajul cu scop terapeutic în medicină.
“Masajul facial este tratamentul care ajută la menținerea sănătății și frumuseții pielii, dar și la încetinirea procesului de îmbătrânire. Despre masaj se spune că este una dintre cele mai vechi forme de vindecare. Printre beneficiile imediate ale masajului facial se numără ameliorarea stresului, reducerea durerilor de cap și migrenelor. De asemenea, masajul facial este recomandat pentru fermitatea și strălucirea pielii, minimizarea liniilor fine și a ridurilor, pentru hidratare și eliberarea tensiunii. Masajul facial stimulează vasele limfatice și facilitează eliminarea toxinelor din zona feței”, spune specialistul Dan Bujor.
De ce ai nevoie de masaj facial și ce beneficii are
Tenul are nevoie de îngrijire zilnică, iar masajul facial ajută la menținerea sănătății pielii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, mușchii feței încep să își piardă elasticitatea, fiind afectați de oboseală și de stresul zilnic. Din fericire, masajul facial ajută la revitalizarea și tonifierea tenului.
Care sunt beneficiile masajului facial
Printre principalele beneficii ale masajului facial se numără:
Efect de lifting. Masajele faciale pot fi considerate un tratament de înfrumusețare natural, deoarece stimulează producția de colagen și circulația sângelui. Astfel, este asigurată revigorarea tonusului mușchilor faciali, iar pielea va deveni mai fermă.
Are efect anti-aging. Masajul facial ajută la relaxarea mușchilor încordați și la reducerea ridurilor, ceea ce înseamnă că tenul tău va arăta mult mai tânăr. În plus, ședințele regulate de masaj facial și folosirea unei creme hidratante încetinesc procesul de formare a ridurilor.
Îmbunătățește circulația sângelui. Oboseala, lipsa somnului și chiar produsele cosmetice pot afecta circulația sângelui de la nivelul tenului, acesta putând căpăta un aspect palid. Masajul facial stimulează sistemul limfatic, care se află sub piele și crește fluxul de sânge oxigenat și nutrienți necesari pentru un ten sănătos.
Ameliorează problemele tenului, precum acneea sau rozaceea. Masajul facial îmbunătățește circulația sângelui și sporește vindecarea pielii, dar ajută și la eliminarea toxinelor. Este, totuși, indicat ca ședințele de masaj să nu dureze mai mult de 10 minute, deoarece există riscul de răspândire a erupțiilor cutanate.
Ajută la detoxifierea pielii. Ședințele regulate de masaj facial ajută la eliminarea toxinelor, prin stimularea ganglionilor limfatici din zona bărbiei și a mandibulei. Astfel, toxinele sunt elimintate mai rapid din corp.
Previne apariția cearcănelor. Stresul, înaintarea în vârstă și lipsa somnului sunt doar câteva dintre cauzele care duc la apariția cearcănelor. Masajul facial este una dintre metodele care ajută la reducerea cearcănelor, prin eliminarea excesului de fluide care se adună în jurul ochilor.
Ajută la curățarea tenului. Prin masaj facial sunt îndepărtate celulele moarte, contribuind astfel la exfolierea tenului.
Pe lângă aceste beneficii, masajul facial este de ajutor și în ameliorarea durerilor de cap, a congestiilor nazale cauzate de alergii, dar și a stresului. Bineînțeles, pentru a te bucura de toate beneficiile, este important să apelezi în mod periodic la masaje faciale cu efect de lifting.
Cum se face masajul facial
Pentru un masaj facial complet și efectuat corect este important să fie respectate câteva etape:
- Curăță tenul cu apă călduță sau cu produse de curățare blânde cu pielea.
- Aplică un strat subțire de ulei pe față pentru a putea masa cu ușurință tenul. Poți folosi ulei de argan, de midgale sau de jojoba, deoarece nu încarcă tenul. Pentru pielea uscată e recomandat uleiul de argan sau de midgale, iar pentru tenul mediu spre gras poți folosi ulei de jojoba.
- Începe masajul de la baza gâtului spre urechi, deoarece acolo se află ganglionii limfatici care facilitează eliminarea toxinelor. Folosește vârfurile degetelor și masează ușor, timp de un minut, prin mișcări circulare. Începe din spatele urechilor, coboară spre părțile laterale ale gâtului și continuă spre linia maxilarului.
- Masează apoi, tot cu mișcări circulare, zonele de la colțul gurii spre nări și continuă spre pomeți. Ar trebui să împingi ușor pielea în sus și apoi în lateral, niciodată în jos, deoarece, în timp, pielea va începe să se lase. Masarea acestei zone ar trebui să dureze un minut.
- Masează apoi fruntea pentru un minut. Folosind mișcări circulare, masează în același timp zona tâmplelor și continuă treptat spre zona centrală a frunții și iar spre exterior.
- Masează zona ochilor timp de un minut. Începe de sub sprâncene și masează zona ochilor, continuând circular spre exterior și apoi spre interiorul ochilor.
- După ce ai masat fiecare zonă, repetă încă o dată masajul. La finalul sesiunii de masaj facial te vei simți relaxată, iar pielea ta va fi strălucitoare și fermă.
Cui îi este indicat masajul facial
Masajul facial este recomandat după vârsta de 25-30 de ani, iar frecvența ședințelor de masaj depinde de tipul de ten. În cazul în care ai tenul gras, cu tendință de apariție a acneei și a coșurilor, este indicat să apelezi la masaj facial o dată la două săptămâni. În plus, este bine să tratezi aceste probleme înainte să apelezi la masajele faciale. În cazul în care ai un ten normal sau uscat, e suficientă o ședință de masaj facial o dată pe lună.
Pentru a obține rezultatele dorite, trebuie să respecți o rutină zilnică de îngrijire a tenului și să incluzi în mod regulat și ședințe de masaj facial. În același timp, e bine să discuți cu un specialist înainte, pentru a ști care sunt nevoile tenului tău.
Masajul facial poate fi efectuat de specialiștii în masaj, dar și în estetică. Bineînțeles, poți opta să îți faci un masaj facial acasă.
Cum te pregătești pentru un masaj facial
Deși procesul de pregătire înainte de un masaj facial nu este complicat, e important să ții cont de câteva lucruri înainte de tratament:
- Nu folosi produse pentru exfolierea tenului cu cel puțin patru zile înainte de ședința pentru masaj facial, deoarece pielea va deveni sensibilă.
- Nu sta la soare cu cel puțin cinci zile înainte de tratament, deoarece pot să apară iritații ale pielii.
- Demachiază-te înainte să mergi la salon. Totuși, dacă ai uitat să te demachiezi, nu trebuie să îți faci griji, deoarece primul pas al tratamentului constă în curățarea tenului.
- Evită să efectuezi orice alt tip de tratament acasă înainte de ședința pentru masaj facial.
- În general, o ședință de masaj facial durează aproximativ 15-20 de minute, însă poate ajunge și la 45 de minute, în funcție de nevoile tenului tău.
Ce nu trebuie să faci după un masaj facial
După o ședință de masaj facial, este recomandat să eviți anumite obiceiuri, cel puțin în următoarele două zile:
- Nu folosi mult machiaj, deoarece poți favoriza, astfel, apariția altor probleme dermatologice, din cauza faptului că porii sunt deschiși. În plus, e bine să lași tenul să respire după orice tip de tratament facial.
- Nu merge la saună, deoarece căldura excesiva îți poate afecta și sensibiliza tenul.
- Nu merge la sală, deoarece transpirația îți poate irita pielea.
- Nu folosi ceara pentru a îndepărta părul facial, deoarece aceasta îți va irita tenul.
Precauții. Deți masajul facial poate ameliora unele probleme ale tenului, este bine să discuți înainte cu un specialist, mai ales dacă te confrunți cu acnee, psoriazis, rozacee sau alte eczeme. În unele cazuri, masajul facial poate înrăutăți efectele acestora. Totodată, trebuie evitat masajul facial dacă există răni deschise ale tenului, inflamații, vânătăi sau cicatrici recente. Sursa
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK