Meghan Markle a născut un băiețel

Meghan Markle a născut un băiețel

Meghan Markle, soția Prințului Harry și Ducesă de Sussex, a adus pe lume primul ei copil, un băiețel.

În cursul zilei de luni, 6 mai, Palatul Regal a anunțat faptul că ducesa intrase în travaliu la primele ore ale zilei. Până acum nu se știau detalii despre noul bebeluș regal, mulți crezând că acesta s-a născut deja. Soția Prințului Harry depășise deja termenul de 40 de săptămâni cu aproape o săptămână. Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Instagram al Ducilor de Sussex.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

We are pleased to announce that Their Royal Highnesses The Duke and Duchess of Sussex welcomed their firstborn child in the early morning on May 6th, 2019. Their Royal Highnesses’ son weighs 7lbs. 3oz. The Duchess and baby are both healthy and well, and the couple thank members of the public for their shared excitement and support during this very special time in their lives. More details will be shared in the forthcoming days.

O postare distribuită de The Duke and Duchess of Sussex (@sussexroyal) pe

„Suntem încântați să vă anunțăm că Altețele Lor Regale, Ducele și Ducesa de Sussex și-au întâmpinat primul născut, în dimineața zilei de 6 mai 2019. Fiul Înălțimilor Lor Regale cântărește 3 kilograme și 260 de grame. Atât Ducesa cât și bebelușul sunt bine și sănătoși, iar cuplul le mulțumește membrilor publicului pentru că le-au împărtășit încântarea și i-au susținut în această perioadă specială din viețile lor. Mai multe detalii vor fi oferite zilele următoare”, este mesajul transmis pe Instagram.

Anunțul Palatului Buckingham

De asemenea, Palatul Buckingham a anunțat că Meghan a născut la casa sa de pe domeniul Windsor un băiețel în această dimineață, la ora locală 05:25 (03:26 ora României).

„Regina, Ducele de Edinburgh, Prințul de Wales, Ducesa de Cornwell, ducii de Cambridge, Lady Jane Fellowes, Lady Sarah McCorquodale și contele Spencer au fost informați și sunt încântați de această veste”, au precizat reprezentanții Casei Regale.

Mama lui Meghan, Doria Ragland, se află alături de fiica sa la Forgmore Cottage.

„Mama ducesei, Doria Raglad, care este extrem de fericită de venirea pe lume a primului ei nepot, este împreună cu Altețele Lor Regale la Frogmore Cottage. Înălțimile Lor și bebelușul sunt bine”, a mai dezvăluit Palatul Buckingham pe contul oficial de Twitter.

Bebelușul este al 7-lea la tron. Noul bebeluș regal l-a trimis pe locul al optulea pe Prințul Andrew, cel de-al doilea fiu al Reginei. Sursa

Recomandări