Metode concrete care te ajută să depășești stresul din timpul sarcinii

Metode concrete care te ajută să depășești stresul din timpul sarcinii

O problemă dificilă, pe care toate viitoarele mămici trebuie să o depăşească, o reprezintă stresul din timpul sarcinii. De cele mai multe ori, acesta e amplificat de temerile şi angoasele legate de lăuzie.

Stresul acestei perioade poate fi eliminat prin multiple tehnici de relaxare, prin meloterapie, aromoterapie sau prin consiliere psihologică.

Utilizarea mai multor tehnici de relaxare şi reluarea unor obiceiuri care vă binedispun sunt doar câteva dintre modalităţile de eliminare a stresului din timpul sarcinii. Cele mai întâlnite temeri pe timpul sarcinii sunt legate de un eventual avort spontan, de posibilele malformaţii ale copilului, de travaliu, de dureri sau chiar de naşterea în sine.

Multe femei se tem de o naştere prematură, că nu-şi vor putea hrăni copilul sau, cel mai adesea, că nu se vor putea adapta la rolul de mamă.

Gestionaţi-vă timpul pentru a vă putea respecta îndatoririle, dar şi pentru a vă relaxa. Dacă nu vreţi să vă întrerupeţi serviciul pe perioada sarcinii, trebuie să vă organizaţi, ca să nu vă obosiţi. În acelaşi timp, trebuie să aveţi grijă şi de dumneavoastră. Dacă sunteţi casnică, gasiţi-vă activităţi care să vă ocupe timpul şi mintea.

Relaxaţi-vă prin exerciţii de imaginaţie, destindere, stimulare auditivă, vizuală şi prin exerciţii pentru calmarea respiraţiei. Folosiţi-vă de muzică şi de lectură. Pe timpul sarcinii veţi avea suficient timp să citiţi cărţile pe care nu le-aţi savurat până acum.

Muzica este folosită pentru calmare şi relaxare. Specialiştii susţin că 20 de minute de muzică clasică pe zi pot face minuni atât pentru mamă, cât şi pentru făt. Unele studii arată că un copil care ascultă muzică înainte de a se naşte se dezvoltă mai repede, e mai calm, mai vesel şi mai sigur pe el. Pentru relaxare se recomandă uvertura operei “Frumoasa din pădurea adormită”, de Ceaikovski, iar pentru calmare, “Concertul nr. 21 pentru pian şi orchestră”, de Mozart.

Aromoterapia poate ajuta o gravidă. Pentru că în timpul sarcinii femeile au un simţ olfactiv ascuţit, efectele mirosurilor plăcute asupra acestora sunt înzecite. Masajul aromoterapeutic, în special la nivelul zonei lombare, e reconfortant şi atenuează durerile din timpul gravidităţii.

Printre uleiurile esenţiale care pot fi folosite cu încredere de gravide se află cele de mandarină, tămâie, ghimbir, mirt şi santal. Aveţi grijă la aromele de trandafir, levănţică şi muşeţel, care pot declanşa menstruaţia în primele săptămâni de sarcină.

Sursa

Recomandări