Natașa Alina Culea: “Scriu despre ceea ce aș vrea să văd în lume”

O femeie extrem de stilată, sensibilă și feminină, cu un limbaj îngrijit, dar deloc pretenţios. Asta a fost impresia pe care mi-a lăsat-o Natașa Alina Culea, o talentată scriitoare din România, la lansarea în R. Moldova a celui mai recent roman al său, “Lupii trecutului. Sofia”.

Frumoasa scriitoare ne-a acordat un interviu în care vorbeşte despre noua sa carte, despre pasiunea pentru scris, despre frumusețe, iubire și relații. O vedere de ansamblu tonică asupra vieții unei personalități de succes.

Cea mai recentă carte a dvs., “Lupii trecutului. Sofia”, a fost primită cu entuziasm de publicul de la Chișinău, așa că haideți să vorbim puţin despre roman. Care e povestea lui? Care mesajul esenţial al cărţii? Ce vor găsi cititorii printre paginile cărţii?

Așa este, acest eveniment minunat a fost organizat la Chișinău de către Elibrăria.eu și Clubul cititoarelor moderne, eu am fost doar o invitată – una foarte încântată de organizatoarele lui. Nu este pentru prima dată când îmi lansez o carte în Moldova. Revin aici cu mare plăcere și întâlnesc mereu oameni speciali.

“Lupii trecutului. Sofia” este cel de-al treilea roman al meu, după “Natașa, bărbații și psihanalistul” (2014) și “Marat” (2015). Subiectul cărții a sosit într-un mod mai neobișnuit, printr-un vis frumos, o viziune a începutului celui care a devenit romanul “Lupii trecutului. Sofia”. M-am trezit pe la ora patru sau cinci dimineața și-am început să-l scriu înainte de a-i uita detaliile.

Sunt mai multe mesaje transmise în carte, poate că unele dintre ele vor fi trecute cu vederea, fiind mai greu de accesat. Un cititor experimentat le va găsi pe toate între paginile cărții; vorbesc despre trecutul care ne însoțește ca o umbră, despre tiparele anacronice ale societății, despre iubire și despre lipsa ei, despre adulter, precum și despre contraste: mariaj/divorț, inocență/pângărire, moarte/renaștere, polaritatea bărbat/femeie, libertate/limitare.

Cartea are un titlu neobişnuit. Ce v-a determinat să-l alegeți? De unde a venit ideea numelui?

Am asociat lupii cu o metaforă mai complexă, cu primejdia dar și cu izbăvirea, cu misticismul, cu partea întunecată din noi (acea umbră la care mă refeream mai devreme), cu instinctele (pe care le putem depăși sau nu), cu singurătatea, cu menirea personală. Orice roman al meu are în plin plan viața, și-aici nu mă refer la acea supraviețuire oarbă căreia noi obișnuim să îi spunem viață. Mi-e teamă că fără unele întrebări esențiale pe care omenii ar trebui să învețe și le adreseze în intimitatea lor, noi nu putem trăi viața, doar ea pe noi.

Romanele mele vin cu un puternic mesaj în spatele poveștii ambalate frumos. Toți avem lupi ai trecutului, singura diferență este că unii sunt conștienți de umbrele lor, alții preferă să ignore ceea ce nu este de ignorat. Acești lupi trebuie înfruntați, plânși dacă au nevoie de asta, alinați și reintegrați în ființa noastră. Lupii noștri, cei care există în fiecare, sunt fioroși doar pentru că au fost respinși și pentru că ne-am dezis de ei, pentru că nu i-am adus în lumină.

Ce v-a inspirat în scrierea cărții, ați avut o muză în viața reală? Cine este Sofia, Carol? E vreo urmă autobiografică în carte? Povestea romanului este reală sau fictivă?

Acest roman este un puzzle. O mare parte din viața Sofiei este inspirată dintr-o poveste reală pe care am nuanțat-o până când am obținut ceea ce mi-am dorit de la un personaj și de la implicațiile traseului acestuia în carte. Carol este cât se poate de real, este un prieten de-al meu – desigur, a suferit și el modificări comportamentale – l-am idealizat până s-a îmbinat armonios în poveste. Nu pot spune că este o poveste autobiografică, deși o parte din mine există în toate personajele. Fabian este prototipul unui bărbat pe care eu l-aș admira foarte mult, Sofia este fata sensibilă pe care mi-ar plăcea să o întâlnesc și cu care aș vrea să fiu prietenă, Ana, draga de ea, a acumulat toate trăsăturile de caracter pe care nu aș vrea să le văd la o femeie, iar Ben - la un bărbat. În toate personajele există o mare doză de autenticitate, ele sunt reale până într-un punct care ar provoca disconfortul multora dintre noi.

Aş vrea să ne spuneți mai multe despre dvs. şi pasiunile pe care le aveți

Ah! Cât de mult mi-aș dori să acord mai mult timp acestor pasiuni! Când nu scriu, aș vrea să călătoresc, să practic Yoga, să stau în preajma animalelor, să citesc poezii, să ascult muzică, să confecționez colaje sau să beau ceai. Mai am o pasiune: cea pentru oameni autentici, care știu cine sunt și pot să afirme cine sunt, păstrându-și totuși latura umană, având compasiune pentru ceilalți oameni, animale și natură. Radarul meu depistează imediat ipocrizia și superficialitatea, chiar dacă, de cele mai multe ori, păstrez informația doar pentru mine. Deși am recunoscut că sunt romantică și nu mă voi mai dezice de romantism, am și o latură destul de practică, o logică aproape masculină care mă ajută să rămân conectată la realitatea celor mulți. Partea bună este că pot evada când vreau din ea. Oamenii mă inspiră, scriu despre ceea ce aș vrea să văd în lume și continui să sper în umanitate, chiar dacă am și momente în care mă întreb: - Până când? Cei care îmi citesc romanele au deja o idee bine conturată despre mine și despre credințele mele. Uneori au întrebări la care le răspund cu drag cum am puțin timp liber, deoarece am din ce în ce mai mulți cititori, pe când eu am rămas tot una.

Când ați început să dezvoltaţi pasiunea pentru scris?

Am iubit cărțile încă de când am învățat să buchisesc primele cuvinte. Datorită lor am crescut, mi-am rafinat ideile de viață și mi-am găsit o cale care să mă reprezinte. Cărțile sunt reale pentru mine, până la urmă ce este real? Pentru mine, ceea ce îmi trezește emoție. Nu vi s-a întâmplat vreodată să vă atașați foarte mult de un personaj? În copilărie și în adolescență am scris versuri, dar am început să scriu proză abia la 32 de ani, iar această proză a devenit primul roman, “Natașa, bărbații și psihanalistul”. După un an de zile de la publicarea acestuia, a urmat cel de-al doilea, "Marat" – o poveste de dragoste emoționantă, iar după încă un an, “Lupii trecutului. Sofia”, publicat abia în luna iulie 2016.

Scriu și pe blogul meu, natasaalinaculea.com.

Ce bucurii aveți în urma activităţilor pe care le desfăşurați?

Bucuriile mele vin de la cititorii care îmi scriu și-mi spun cum cărțile mele le-au influențat modul de a privi lucrurile, cum s-au regăsit între paginile romanelor. Sunt fericită când îmi spun că le-am redat speranța într-o lume mai bună sau în iubire – tema mea preferată. Emoțiile pe care mi le transmit cititorii sunt ca niște perle pe care le însăilez pe un șirag neprețuit ce-l port mereu cu mine. M-am obișnuit ca în cadrul lansărilor mele să primesc confesiunile cititorilor. Pot doar să mă bucur că am ceva de transmis mai departe și că ei cred în mine, mă voi strădui să fiu demnă de încrederea lor.

Care este cartea dvs cea mai dragă, cea pe care o aveți mereu la îndemână?

„Enigma Otiliei”, de George Călinescu. O consider genială. M-am îndrăgostit de curând și de "Fum", de Ivan Turgheniev, nu de povestea accesibilă de iubire din ea, ci de descrierile autorului, acel umor atât de fin care te face să te întrebi de două ori dacă Turgheniev flagelează lipsa de virtuți umane sau doar le observă detașat, dacă râde sau plânge. Mă simt foarte aproape de autorii clasici ruși, am mărturist această afinitate a mea pentru cărțile lor chiar în romanul „Lupii trecutului. Sofia”.

Ce carte ați citit recent?

Ultima carte citită a fost o culegere de poezii a poetei Amalia Elena Constantinescu, aceeași autoare care mi-a scris prefața la cartea “Lupii trecutului. Sofia”. Imediat am asociat-o cu Lucian Blaga, asta după o altă descoperire pe Facebook a unui alt talent, Simona Poclid – pe ea am asemănat-o cu Nichita Stănescu. Voi sprijini mereu talentele, acolo unde ele există. Nu pot să-mi cer iertare că nu văd talente peste tot. Toți avem talente, dar unii le caută acolo unde nu sunt, ignorându-le pe cele pe care deja le au.

Ați aflat care este calitatea esenţială în meseria de scriitor?

Talent și perfecționare continuă. Cei care se bazează doar pe talent, dar nu au o viziune a scrisului, o continuitate în ceea ce fac, pot să-și arunce de pe acum talentul la gunoi. Cei care muncesc pentru a-și demonstra că pot scrie, dar nu au talent, scriu în zadar. După ce tot marketingul se va duce, nu va mai rămâne mai nimic. Așadar, talent și muncă, aceste două calități merg îmbrățișate în lumea scrisului.

Şi într-o relaţie?

Pot doar să sper că iubirea. Sunt idealistă. Înțeleg foarte bine psihologia iubirii, coordonatele psihologice din spatele ei, chimia sentimentelor, dar, cu toate acestea, voi continua să cred că iubirea adevărată va mătura tot în cale și va stăpâni oameni și zei, pentru că la originea creației stă iubirea necondiționată.

Iubiți?

Da! Da!

Care este cea mai importantă lecţie în iubire pe care ați învăţat-o? Ce trebuie să faci ca să menţii iubirea vie?

Încă îmi învăț lecțiile, asta este tot ceea ce pot spune în acest moment. Nu aș vrea să predic rețete generale pentru oameni diferiți. Acesta este un subiect foarte vast pe care aș vrea să-l abordez punctual.

Ultima lecție pe care mă străduiesc să o asimilez este exprimarea iubirii, pentru că fiecare o înțelege altfel. Dacă un bărbat oferă flori și complimente unei femei, un alt bărbat crede că își exprimă iubirea cumpărându-i un blender de bucătărie sau aruncând gunoiul. Recomand tuturor să citească această carte scrisă de dr. John Gray, “Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”.

De ce unii oameni se îndrăgostesc irațional și nu se pot elibera din anumite relații?

Pentru că nu vor. Undeva, cumva, au un motiv foarte bun pentru a rămâne în aceeași situație. Am mai spus, nu suntem victime, chiar dacă așa ne place să credem uneori, pentru a ne găsi scuze atunci când știm foarte clar că nu avem niciuna. Pe de altă parte, nu sfătuiesc oamenii să fugă din calea sentimentelor iraționale. Știm deja că atunci când opunem rezistență, amplificăm problemele. Propun o explorare a acestora prin asocieri, discuții dezbrăcate de orice urmă de eschivare, poate chiar prin ședințe la un psiholog sau orice altă formă de terapie. Să nu uităm, arta este și ea un adevărat exorcism. Ne putem cânta rătăcirile, ne putem desena suferințele sau putem scrie despre ele, ne putem dansa neputiințele... Nu există o singură terapie, fiecare alege ceea ce i se potrivește, important este să-și dorească.

Cum au venit toate lucrurile bune în viaţa dvs? Le-ați planificat? Le-ați lăsat să se întâmple?

Ambele versiuni sunt funcționale în cazul meu. Sunt lucruri pe care le-am planificat și am muncit mult pentru ca ele să se realizeze, și rezultatul a fost pe măsura efortului, dar cele mai frumoase daruri ale vieții au venit din senin, ca niște binecuvântări neașteptate.

Sunteți o femeie frumoasă. Ce faceți ca să vă mențineți în formă?

Sunt - într-o proporție covârșitoare - vegană. Recomand acest stil de viață tuturor celor care sunt împotriva violenței în lume. Nu vreau să aud de cei care cred că veganismul este extrem, eu nu trăiesc printr-un miracol, este chiar ușor să fii vegan în zilele noastre. Am scris foarte multe despre acest subiect chiar la mine pe blog, dar și personajele mele principale din primele două cărți sunt vegane/vegetariene.

Practic și sport, dar nu regulat. Pentru că am și acreditare de profesor de Yoga, Pilates și dansuri orientale, pot spune că acestea sunt și exercițiile mele fizice preferate.

Ce îi recomandați unei femei ca să rămână frumoasă pe termen lung?

Să fie frumoasă în interior, să-și păstreze visurile și inocența, să aibă o relație de acceptare a propriei feminități. Nu ne-am născut femei degeaba și, cu siguranță, intenția inițială nu a fost de a concura cu bărbații și de a ne pierde esența. O femeie place și este plăcută, ocrotește și iubește acolo unde bărbații nu o pot face.

De unde pot cumpăra oamenii cărțile dvs.?

Cărțile mele sunt distribuite de editura/site Librex în România, deoarece la ei mi-am publicat toate cele trei cărți. În Moldova, cărțile mele se distribuie de către Elibrăria.eu, o librărie online pe care o recomand cu căldură.

Care au fost cele mai mari provocări de până acum şi cele mai frumoase întâlniri pe care le-ați avut?

Nu obișnuiesc să fac nici cele mai mici compromisuri, iar această inflexibilitate a mea mi-a fost pusă de mai multe ori la încercare. Răbdarea nu este nici ea punctul meu forte. Pot avea atâta răbdare pentru a scrie o carte pentru că mi-este dat să o scriu, este o transă în care intru din zorii zilei și din care mă trezesc abia seara.

Viața mea a cunoscut numeroase suișuri și coborâșuri destul de abrupte, chiar brutale, dar mereu m-am simțit cumva ocrotită, ca și cum aș sta în palma divinității.

Am avut două întâlniri care mi-au schimbat cursul vieții. Una în Beijing, alta în Thessaloniki, acele momente în care trebuie să alegi, iar dacă alegi ceea ce a fost, vei realiza foarte curând că acest a fost nu mai poate fi, deja s-a transformat într-o iluzie. Astfel de momente de decizie sunt ca o intersecție de axe ale timpului și spațiului, îți vor schimba definitiv cursul vieții.

Se spune că visurile pot deveni realitate. Ale dvs. s-au împlinit?

Da, visurile se îndeplinesc. Singura întrebarea este: — Ai curaj să le urmezi până la capăt? Mare atenție, încercați să analizați de ce doriți aceste lucruri, dacă intenția de bază nu este în concordanță cu ființa voastră, să nu vă mire rezultatul ei.

Şi, pe final, un mesaj adresat femeilor din Moldova, cititoarelor www.thewoman.md.

Nu pierdeți contactul cu voi, nu vă deziceți de ceea ce sunteți și de ceea ce vă doriți, nu vă suprimați vocea interioară. Să iubim, să fim mai buni!

Vă mulţumesc din suflet!

Interviu realizat de Alina MATEI
Foto: elibraria.eu, arhivă personală