O celebră jurnalistă tv, găsită moartă în casă

O celebră jurnalistă tv, găsită moartă în casă

Cristina Țopescu, o celebră jurnalistă TV din România, în vârstă de 59 de ani, fiica marelui comentator sportiv Cristian Ţopescu, a fost găsită decedată în propria casă, după ce vecinii ei au anunțat poliția, alertați de faptul că nu au mai văzut-o de câteva săptămâni. 

Surse din anchetă spun că o vecină a sunat la 112, îngrijorată că nu mai știe nimic despre Cristina din 19 decembrie. Echipajul de la Ambulanță a ajuns la locuința ei dintr-un complex rezidențial din Comuna Tunari. Cristina Țopescu a fost găsită moartă în pat. Era îmbrăcată în haine de noapte, mai spun surse din anchetă. Pe trupul neînsuflețit nu există urme de violență, cel puțin nu vizibile. Din primele evaluări, polițiștii nu exclud varianta ca fosta realizatoare TV să fi murit în somn.

În locuință au fost găsiți și câinii prezentatoarei tv, care, din fericire, au reușit să supraviețuiască, deși au stat peste două săptămâni închiși.

„Cristina Țopescu nu avea urme de violență pe trup, dar numai autopsia care se va realiza luni va arăta cauza morții”, a declarat ministrul de interne, Marcel Vela.

Cristina Ţopescu a fost activă pe rețele sociale la sfârșitul lui 2019. E a scris pentru ultima dată o postare pentru prietenii săi de pe internet chiar în a doua zi de Crăciun! Fiica fostului mare comentator sportiv, Cristian Ţopescu, a transmis un mesaj în care îl lăuda pe Papa Francisc.

Cristina Țopescu nu a fost căsătorită și nu a avut copii. Vedeta TV a fost o persoană discretă cu viața ei personală. Una dintre puținele sale relații cunoscute este cea cu Ștefan Bănică Jr., din anii ’90. Recent, într-o postare pe Facebook, jurnalista a scris un mesaj personal și emoționant, în care a vorbit despre dorința ei de a avea copii. Ea a mărturisit că o greșeală medicală i-a făcut imposibilă această mare dorință.

Cristina Ţopescu, născută pe 4 iulie 1960, la Oradea, a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Străine de la Universitatea din Bucureşti, secţia engleză-italiană. A început să scrie la revista Cinema, iar în 1991 s-a alăturat redacţiei TVR. A lucrat mulţi ani apoi pentru Prima TV ca prezentator de ştiri, după care la Antena 3. Ţopescu a realizat numeroase interviuri şi corespondenţe, iar în 2017 s-a retras din presă, pentru politică. La finalul anului trecut, Cristina Ţopescu a fost numită consilier al ministrului Sănătăţii.

Fiica celebrului comentator sportiv Cristian Țopescu, Cristina Țopescu a fost adânc marcată de moartea acestuia, în 2018, la 81 de ani. A cerut discreție și nu a dorit să facă declarații. A postat un mesaj pe Facebook, în care recunoaștea că nu se poate obișnui cu gândul că tatăl ei nu mai e. ”Televiziunea mi l-a răpit pe tata”, a spus aceasta în aprilie 2017, în cadrul emisiunii pe care o prezenta la Antena 3, ‘Dincolo de știri.

Cristina mai are doi frați, din alte căsătorii ale tatălui său, Cristian și Sebastian.

Ultima emisiune realizată de Cristina Ţopescu la postul de televiziune Canal 33, unde realiza "Interviuri ne(convenţioale)", a fost un interviu pe care jurnalista l-a făcut în 17 decembrie cu Vlad Voiculescu și Mihaela Miroiu.

Recomandări