În ajun de sărbători, Roxana, Serj Kuzenkoff și Orchestra municipală “Avanti”, au susţinut câteva spectacole la azilele de bătrâni din Moldova. Încărcați cu daruri, artiștii au desfășurat o acțiune caritabilă pentru vârstnicii de la Azilul republican pentru invalizi și pensionari din mun. Chișinău și Azilul de bătrâni din satul Sărata Galbenă, r. Hâncești.
Emoţionată peste măsură, Roxana spune că a avut parte de o experiență inedită.
“Am oferit aceste concerte caritabile pentru a le alina un pic suferința. Bătrâneii au fost, de asemenea, emoționați și încântați de vizita noastră. Unii dintre ei, chiar cu lacrimi în ochi, ne strângeau mâinile și ne mulțumeau sincer.
Cel mai mult ce le lipsește acestor oameni este comunicarea. Deși nu spun asta, ochii și gesturile lor îi trădează că au nevoie de atenție, de dragoste, de un gând bun, de o emoție pozitivă sau o încurajare. Mulți dintre ei sunt foarte triști, bolnavi, singuri, abandonați…”, ne-a declarat Roxana.
Interpreta susține că în acest an, împreună cu Orchestra “Avanti”, vor continua seria acțiunilor caritabile de acest gen în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice și că aceste gesturi îi oferă o satisfacție sufletească enormă, dar și prețioase lecții de viață.

Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK