Svetlana Japălău (BDR Associates): „Dacă nu acţionezi nu ţi se întâmplă nimic spectaculos”

Svetlana Japălău (BDR Associates): „Dacă nu acţionezi nu ţi se întâmplă nimic spectaculos”

Svetlana Japălău, director al reprezentanţei BDR Associates în Moldova, este întruchiparea voinţei şi a femeii puternice, care a mers cu paşi siguri către ţintă. Un roman ar fi prea puţin pentru a reda povestea vieţii sale. 

Svetlana Japalau Daca nu actionezi nu ti se intampla nimic spectaculos (4)

S-a născut în satul Covurlui, raionul Leova, într-o familie cu 7 copii, ea fiind cea mai mare. A studiat 3 ani la Colegiul de Informatică şi Cibernetică Economică, apoi 5 ani - la ASEM, facultatea de Cibernetică şi Informatică Economică. La 20 de ani devenea mămică, fiica sa fiind cea care a inspirat-o şi i-a dat puteri să-şi croiască drumul în viaţă cu fermitate şi perseverenţă.

Pentru a-i oferi toate bucuriile copilăriei, a început să lucreze încă din studenţie. Primul său post de muncă a fost operator la unul dintre partidele politice, unde a cunoscut persoane remarcante care, la rândul lor, au inspirat-o şi i-au întărit convingerea că destinul ţi-l croieşti cu mâînile proprii.

Imediat după absolvirea facultăţii nu avea nici cea mai vagă idee unde ar putea să se angajeze, însă, surpriză: s-a pomenit angajată chiar a doua zi. „Îmi doream cu putere să am un serviciu. Ştiam că mulţi tineri cu facultatea la ASEM lucrau vânzători la piaţă şi  mă speria această perspectivă. Însă, e adevărat ce se spune, că important e să ştii ce-ţi doreşti, pentru că dorinţele se materializează. Aşa a fost şi atunci. Aplicasem la un job în cadrul unei companii de consultanţă şi am avut marele noroc să fiu acceptată în acea mică familie, alături de oameni absolut minunaţi. Acolo am cunoscut persoane care m-au ajutat să-mi educ asemenea calităţi precum autodisciplina, autodezvoltarea, munca în echipă şi multe altele”, susţine Svetlana Japălău.

Svetlana Japalau Daca nu actionezi nu ti se intampla nimic spectaculos (1)

Şi totuşi, cum aţi ajuns la BDR Associates?

Am fost încurajată de primul meu angajator să aplic la un post în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale, implementat de BDR. Aşa am cunoscut ceea ce numesc eu azi marea pasiune a vieţii mele: relaţiile publice şi comunicarea. Nu, nu mă angajasem la BDR în calitate de consultant în comunicare, ci aveam rolul de monitorizare a contractelor, rapoarte financiare. Iniţial, credeam că un specialist în PR nu este altceva decât „un avocat al diavolului”, un stereotip care s-a dovedit curând a fi total fals, fiind martoră la proiectele frumoase dezvoltate de colegii mei de atunci.

Chir dacă PR-ul nu a fost „prima dragoste” a dvs...

PR-ul mi-a fost cultivat delicat de mentorul meu Raluca Costache. Cum? Ori de câte ori în echipă erau organizate aşa-zisele brainstorming-uri, Raluca mă implica şi pe mine, deşi, în sinea mea nu înţelegeam de ce credea că eu aş putea genera idei valoroase pentru proiecte, dacă eram total din alt domeniu decât PR-ul şi comunicarea. Şi aşa am început să-mi doresc să pot cuceri acest domeniu care mi se părea a fi unul dinamic, creativ, care cere multă dăruire, deschidere, încredere în sine.

PR-ul te obligă să înveţi mereu, să evoluezi, să te dezvolţi. Nu există limite în acest domeniu. Am deja peste 10 ani de experienţă, îmi place enorm ceea ce fac, mă mândresc de colegii mei şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că activez într-o echipă guvernată de valori nobile şi frumoase, precum calitate, loialitate, perseverenţă, transparență.

Care sunt calităţile care au participat la formarea profesională a dvs.?

Curiozitatea prevalează, cu siguranţă. Aveam doar 5 ani când am împrumutat prima carte de la bibliotecă. Anume curiozitatea mi-a dăruit lumea fascinantă a cărţilor. Îmi plăcea şi îmi place în continuare să citesc, să mă identific cu eroii din mulţimea de cărţi citite, să parcurg alături de eroii cărţilor numeroase aventuri, să dezleg dosare criminale din toate detectivele, să plâng, să râd, să visez, să doresc aprig să vină ziua când să păşesc singură în viață.

Apoi, apriga mea dorință de a fi mereu prima. În orice început îmi puneam scopul de a fi prima şi, mai mereu, am reuşit. Mai mult decât atât, sunt o fire încăpăţânată, deşi acest lucru nu este o virtute. Ceea ce m-a mobilizat şi motivat de-a lungul anilor este responsabilitatea faţă de fiica mea, care acum are 17 ani. Iana creşte o persoană cu valori frumoase de viaţă şi asta mă bucură enorm. Este o persoană generoasă, dar şi o fire practică, cred că are pasiune pentru scris, este o fată frumoasă, dar şi alinarea mea în orice situaţie.

Svetlana Japalau Daca nu actionezi nu ti se intampla nimic spectaculos (3)

Cum reuşiţi să îmbinaţi viața profesională cu cea personală? 

Eu am o singură viaţă care nu o divizez. În viaţa mea există serviciul care-mi place, fiica - care este mândria mea, familia mea şi prietenii. De obicei, petrec weekend-rile şi sărbătorile cu fiica, familie şi prieteni, iar în restul zilelor sunt dedicată serviciului. Nu voi ascunde că am mereu nevoie de singurătate. Consider singurătatea un lux, pentru care mă lupt mereu şi, atunci când trece ceva timp şi nu reuşesc să-mi dedic mie timp, simt că nu mai sunt stăpână pe timpul meu şi intru în panică. Fiica mea ştie cel mai bine cât de mult ţin la clipele de singurătate, mi le oferă fără reproş, iar eu apreciez enorm acest lucru.

Cum v-aţi petrecut copilăria? Credeţi că bazele dvs. ca personalitate au fost puse încă în copilărie?

Am avut o copilărie fericită. Am fost un copil sociabil, încăpăţânat şi, draga mea mamă - neascultător, dar totodată curios şi individualist. Copilăria a fost dulce, cu bunei care mă iubeau, cu părinţi alături. Acum înţeleg cât de înţelepţi şi îngăduitori, într-un fel, chiar permisivi au fost în raport cu mine. Mereu mi-au permis să-mi transpun în viaţă toate planurile. Sigur că experienţele dure n-au lipsit nici ele. Îmi amintesc de colegii de clasă, când au decis să-mi declare boicot, iarăşi pentru că eram prima în toate. Boicotul a durat 3 zile şi ţin minte că eram chiar mândră pentru faptul că atunci nu făceam parte din mulţime. Până la urmă, au renunţat iar lucrurile au revenit la normalitate destul de rapid. De atunci, niciodată nu mi-am mai dorit să-i apropii pe iniţiatorii bocotului.

Aveţi un ideal?

Scarlet O’ Hara, din romanul “Pe Aripele Vântului”, pentru că întruchipează femeia puternică, care ştie să lupte pentru ceea ce-şi doreşte, o femeie care nu şi-a plâns de milă, ci pur şi simplu a muncit pentru o viaţă mai bună. Cu siguranţă nu sunt singura femeie care se regăseşte în acest personaj.

Svetlana Japalau Daca nu actionezi nu ti se intampla nimic spectaculos

Aţi dori să schimbaţi ceva în viaţa dvs.?

Nu. Visele mele din copilărie s-au materializat. Acum am tot la ce puteam să visez cândva. Dar asta nu înseamnă că nu am spre ce tinde. Lucrez în continuu asupra mea pentru a deveni o persoană mai bună, mai perseverentă, mai disciplinată, mi-aş dori să pot dărui mai multă iubire oamenilor dragi mie, să am puterea să-i ajut pe cei care au o viaţă mai puţin fericită, sunt atât de mulţi copilaşi care au nevoie de grija şi dragostea noastră, a oamenilor maturi.

Ce sfat aţi oferi tinerelor care încearcă să facă primii paşi în viaţa profesională?

Este foarte important să faci ceea ce-ţi place. Nu renunţa la visurile tale. Prin perseverenţă şi muncă zilnică, orice scop poate fi atins. Dacă nu acţionezi nu ţi se întâmplă nimic spectaculos. Fii tu însuţi! Şi aş îndemna pe fiecare să se gândească cu încredere la un viitor frumos construit aici, acasă. Cred cu putere în viitorul acestei ţări! Valorifică fiecare zi, pentru că tinerețea este o comoară, este un dar fantastic!

Text: Valentina Andronic
Foto: Cristina Evtodi

Recomandări