Studiu: Mişcarea vindecă depresia

Studiu: Mişcarea vindecă depresia

Activitatea fizică nu îmbunătăţeşte doar sănătatea mentală, ci ajută şi la stabilirea unui echilibru psihic, ducând la vindecarea depresiilor sau anxietăţii.

Un nou studiu efectuat în Olanda a cercetat mai elaborat legătura dintre mişcare şi sănătatea mentală, informează Yahoo!News România.

Cercetători şi-au concentrat munca pe adolescenţi, un grup care suferă în masă de disfuncţii psihologice, precum dificultăţi de auto-evaluare şi temeri în legătură cu greutatea corporală.

Concluziile studiului, efectuat de Institutul Trimbos şi la care au participat 7.000 de tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, arată că persoanele care au fost inactive fizic cred despre ele că sunt fie prea grase, fie prea slabe, şi au un risc mai mare de a deveni introvertite, dar şi de a fi expuse depresiei şi anxietăţii.

Totodată, tinerii sunt mai predispuşi la izbucniri nervoase, gesturi violente şi la consumul de substanţe halucinogene. Cei care au participat la activităţi fizice prezintă un risc mai scăzut de a se confrunta cu probleme ale sănătăţii mentale, relevă studiul amintit.

"Cred că descoperirile sunt importante pentru cei care lucrează în domeniul sănătăţii şi al prevenirii problemelor. Activitatea fizică este o unealtă eficientă pentru prevenirea problemelor mentale în adolescenţă", a spus Karin Monshouwer, cercetătorul care a condus studiul, pentru "Clinical Psyhological Science".

Recomandări