Tatiana Lungu: "Trăiesc o viaţă de poveste!”

Tatiana Lungu: "Trăiesc o viaţă de poveste!”

tatiana_opt_opt

Este patroana clubului de distracţii „Curcubeul vesel” şi prin cumul - zâna, clovnul, animatoarea şi „sufletul” acestui centru.

S-a visat mereu printre copii

Pe Tatiana Lungu o cunosc relativ de puţin timp, dar suficient ca să descopăr cât de îndrăgostită este de copii. S-a visat mereu printre ei. Şi-a imaginat întotdeauna cum îi şcoleşte cu dragoste pe fiecare în parte, de aceea nu a stat mult pe gânduri şi a mers să studieze la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Acum un an şi jumătate a înţeles că rolul de pedagog este prea puţin pentru ea, că este în stare să facă mult mai mult, iar lecţiile, inclusiv şi cele particulare, deja nu o mai captivau. „Şi atunci mi-am pus imaginaţia la treabă. Dar a durat ceva timp până mi-am dat seama ce aş dori exact să fac. Ideea mi-a venit după ce am mers cu fiul meu Marius la mai multe centre de dezvoltare din oraş. Un club de distracţii pentru copii era ceea ce căutam. Între timp, mi-am stocat în memorie o multitudine de activităţi, pe care abia aşteptam să le pun în practică şi cu alţi copii, decât fiul meu. Am ajuns să visez noaptea petrecerile organizate cu ocazia diferitor sărbători sau zile de naştere ale micilor mei clienţi”, zâmbeşte azi fericită Tatiana.

Concurenţa i-a dat ambiţii şi mai mari

Nu ascunde faptul că i-a fost greu să pornească această afacere. Fiind un novice în domeniu, fiecare etapă i-a dat mari bătăi de cap. Business planuri, certificate cu duiumul, uşi greu de deschis, birocraţie – pe toate le-a avut. Dar i-a reuşit, pentru că a dat dovadă de perseverenţă şi tărie de caracter, dar şi pentru că a avut alături un soţ nu doar înţelegător, ci şi cu spirit de iniţiativă.

tatiana lungu sinaia_optConcurenţa? Nu a fost un impediment pentru ea. Dimpotrivă, a propulsat-o înainte. „Am avut posibilitatea să analizez plusurile şi minusurile altor centre care prestau acelaşi gen de servicii. M-am pus atât în situaţia de administrator, cât şi de părinte, şi am tras concluziile de rigoare”, spune Tatiana. Care sunt ele? Vedem din activitatea care o prestează zi de zi. „Copii care ne calcă pragul devin automat centrul universului pentru noi. Pe lângă activităţile de dezvoltare intelectuală, oferim micilor noştri clienţi multă distracţie, zâmbete, ospitalitate şi aici lista ar putea continua... Ceea ce vreau să accentuez este că mi-am dorit întotdeauna ca la centrul meu să domnească o atmosferă ca acasă şi acest lucru sper că mi-a reuşit. Mai ales că fiecare pici mi-a devenit foarte drag, am ajuns să-i cunosc pe fiecare în parte ca pe propriul copil”.

Că tot veni vorba de fiul său, Marius nu o mai gelozează pe mama. Probabil a intuit el că inima mamei sale este atât de mare încât în ea încape dragoste pentru mulţi copii. Tot el este cel care o „îndrumă” spre interesele şi necesităţile copiilor de aceeaşi vârstă cu el, „pornind” împreună în căutare de noi activităţi, concursuri, proiecte, jucării etc.

16_opt

În rol de zână

De sărbători sau zile de naştere, Tatiana se transformă uşor într-o zână gingaşă şi blândă sau într-un clovn haios. Are pregătit un mini-scenariu pentru fiecare petrecere în parte. Deşi ar fi putut să încredinţeze oricui această misiune, Tatiana este pregătită de una singură să facă tumbe, magii, să îndeplinească dorinţe cu bagheta fermecată, dar şi multe alte lucruri interesante pe care le-a învăţat de dragul micilor săi clienţi. O face nu din considerente financiare, ci din dragoste pentru copii. „Nu mai sunt profesorul, ci prietenul lor şi acest lucru este vizibil în momentul în care începem să interacţionăm. Sunt extrem de fericită când copii care vin la „Curcubeul vesel” învaţă sau petrec util timpul. Avem copii care ne calcă pragul constant, pot spune că îi văd cum cresc sub ochii noştri. Dacă la primele lor vizite încă nu vorbeau, acum ne spun poezii învăţate aici la noi.”

Cât timp discutăm, am ocazia să admir sala spaţioasă, viu colorată, plină cu jucării. Tatiana îmi prinde privirea şi vine cu detalii: „Mi-am dorit o asemenea sală din prima clipă când am decis să deschid un centru de distracţii.

13_opt

Am vrut să fie una mare, astfel ca părinţii să îşi poată admira odraslele din orice colţ. Între timp, copii au mult loc pentru distracţii, pentru zbânţuială, pentru desfăşurarea diferitor activităţi, astfel ca să nu îl sinchisească pe celălalt”.

Şi, într-adevăr, copii care au început între timp să vină şi-au găsit rapid câte o ocupaţie: unii au fost interesaţi de “piscina” cu bile sau de tobogane, alţi de ATV-urile voluminoase ori de domino şi puzzle. Tatiana a grăbit spre ei, dar nu înainte să facă o concluzie a întregii noastre discuţii: „Sunt o mamă fericită pentru că viaţa mea „s-a scufundat” în oceanul copilăriei. Aici nu există trădare, lăcomie sau răzbunare, ci doar zâmbete şi voie bună. Trăiesc o viaţă de poveste”.

[portfolio_slideshow]

Text: Daniela Borodachi
Foto: arhivă personală

Recomandări