Victoria Ursu, antrenoare de fitness. “E important să păstrăm acel echilibru dintre corp, minte şi suflet”

Victoria Ursu, antrenoare de fitness. “E important să păstrăm acel echilibru dintre corp, minte şi suflet”

Are o energie debordantă și este un instructor exigent și perseverent. A studiat cam tot ce se poate în materie de fitness și nutriție și și-a transformat pasiunea în profesie.

victoria ursu

Victoria este respectată și apreciată în rândul clientelor tocmai pentru că te face să te îndrăgostești imediat de ideea de a face mișcare. Pentru că își învață, cu grație, clientele că sportul și alimentația adecvată ne ajută să menținem un corp frumos și armonios, un psihic sănătos și o viață în echilibru.

Să o cunoaștem împreună, pentru că ai ce învăța de la ea!

Victoria, în ce context a luat naștere pasiunea ta pentru fitness?

Prima oară am auzit de fitness acum 15 ani, când o prietenă m-a adus “forţat” într-o sală de aerobic (cred că prea îi deranjam timpanul cu obsesia mea de a slăbi). La primul antrenament m-am mişcat atât de nefiresc, încât am zis că sportul nu e de mine, însă a doua zi mi-am zis că sunt Victoria şi trebuie să merg mai departe. Vorba aia: pofta vine mâncând, aşa că în câteva luni obţinusem o condiţie fizică foarte bună şi o înlocuiam pe antrenoare atunci când eram rugată. Începusem să fac o pasiune nebună. Îmi aduc aminte că mă pornisem odată pe un viscol la antrenament şi am rămas blocată în traffic, a trebuit să alerg 20 min prin nămeţi doar ca să nu întârzii la ora de sport.Ulterior, ai decis să-ți transformi pasiunea pentru fitness într-un business. Povestește-ne cum a fost.

S-a întâmplat acum cinci ani. Născusem al doilea copil şi aveam vreo 20 de kilograme în plus. Un vecin m-a asociat cu un pinguinaş şi asta m-a supărat atât de mult, încât am început antrenamentele de una singură, în faţa televizorului. În câteva luni reuşisem să slăbesc destul de bine, astfel încât primăvara când am ieşit cu copilul la plimbare toate vecinele mă întrebau ce-am facut.

Prima clientă a fost prietena şi vecina mea, Vera. Când a început şi ea să slăbească s-a mai alăturat o vecină, apoi încă una, până când soţul mi-a spus că se dau spaţii în chirie în apropierea casei noastre şi ar fi bine să mă interesez. Preţul chiriei era considerabil şi atunci mi-a venit ideea să distribui anunţuri şi să formez grupuri de fete pentru o plată mai mult simbolică. Mare mi-a fost mirarea că în doar două zile m-au telefonat 38 de femei, toate dornice să facă aerobic. Ziua primelor trei antrenamente consecutive n-a fost usoară. De la supraefort am avut febră musculară şi îmi era greu să cobor din pat, însă obţinusem rezistenţa fizică necesară în scurt timp. Aşa a şi pornit mica mea afacere…

 

Care, iată, se extinde prin deschiderea unui Centru de fitness și nutriție. Ce servicii va oferi clienților?

Sunt în aşteptarea finisării bunului imobil în care voi deschide Centru de fitness şi nutriţie. Îmi doresc să le ofer clienţilor mei cele mai noi antrenamente posibile, folosind echipament divers. Am un vis: să dotez sala pentru antrenamente TRX - un program uimitor de Group Training, care ne va permite să lucrăm la toţi muşchii corpului, folosind elasticile ferme din tavan.

Pe lângă antrenamente fitness, aerobic, pilates şi yoga, intenţionez să implimentez dansurile, atât pentru copiii, cât şi pentru maturi, chiar și pentru bunici. Va activa şi sala de forţă, cabinetul de nutriţie, masaj şi un baby-room, unde copiii vor fi avea activităţi ingenioase în timp ce mămicile fac sport. Sâmbăta ne vom delecta cu cele mai aromate ceaiuri şi vom desfăşura seminare pe teme de fitness şi nutriţie.

victoria Ursu2

Cum ai acumulat cunoștințele necesare unei astfel de meserii?

Totul mergea bine, fetelor le plăceau antrenamentele mele, în scurt timp veneau cu prietenele, mamele, naşele, şefele. Eu, însă, simţeam un disconfort interior: antrenam femei fără a şti cum funcţionează fiziologic corpul uman: cum se respiră corect, ce muşchi lucrează etc. Am început a căuta cursuri de fitness. Uitasem de ASEM-ul absolvit acum 7 ani şi de experienţa bancară de 11 ani pe care o aveam. M-am focusat pe tot ceea ce se numeşte fitness. Aşa am ajuns să fac studiile la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din R. Moldova, de unde mi-am luat certificatul de instructor-antrenor de fitness-aerobic. Am avut parte de prima pregătire profesionistă şi tot aici mi-am intâlnit cei doi mentori la care apelez de fiecare dată: dna Svetlana Cornei (practici ale antrenamentelor de grup şi individuale) şi dl Aurelian Gorea (medic sportiv, specialist în nutriţie, fiziologie, arbitru internațional la campionatele de bodybuilding, Președintele Asociației de Medicină Sportivă şi Anti-Doping din R.M.).

În prezent, sunt invitată şi accept cu mare plăcere orele de master pe diverse subiecte, precum fiziologia corpului uman (femei), procese de ardere a grăsimilor, tehnici şi execuţii în antrenamente, ateliere de nutriţie etc. Recent am înţeles că depăşesc tot ce pot obţine în Republica Moldova, aşa am ajuns să fac studiile în România, la ABC Fitness, Bucureşti.

Ce te motivează să înveți constant, să nu te oprești la un anumit nivel?

M-a impulsionat dintotdeauna dorinţa de a progresa şi a obţine rezultate. În căutarea soluţiilor de a slăbi sănătos clientele, am realizat că trebuie să iau şi o altă cale, cea a nutriţiei. Momentan fac studiile în nutriţie la Bucureşti, având instruirea celor mai buni formatori pe care-i cunoaşte piaţa de fitness şi nutriţie a României. Pe profesorii mei îi compar cu nişte cărţi mereu deschise şi le sunt extrem de recunoscătoare pentru receptivitate. Lucrez la un studiu de caz destul de complex ce include: analize medicale, dietă personalizată, măsurări ş.a., recomandări zilnice menite să schimbe în termen de 30 zile condiţia fizică şi starea de sănătate a unui client ales aleatoriu. Pe finalul acestui an, la susţinerea respectivului studiu şi a examenului de referinţă, voi obţine certificare internaţională. Aceasta îmi va permite să deschid un cabinet de nutriţie în Chişinău.

Cum ar trebui să fie conceput un antrenament corect și eficient în același timp? De câte ori ne antrenăm pe săptămână?

Mai întâi de toate trebuie să ne determinăm ce dorim: să slăbim, să creştem masă musculară, să sporim rezistenţa la efort fizic, să lucrăm la muşchii centrali sau vrem să fim mai flexibile şi să obţinem plasticitate. De aici şi porneşte tipul antrenamentului şi eficienţa lui. Se slăbeşte la antrenamente cardio, tonifiem şi creştem masa musculară la antrenamentele de forţă, muşchii centrali sunt abordaţi la pilates, sporim rezistenţa la orele cu interval, plasticitatea o obţinem la dansuri.

Se recomandă 2-3 antrenamente pe săptămână, pentru eficienţa rezultatelor.

Ai afirmat că, pe lângă sport, e necesară și o alimentație sănătoasă. În ce constră tutelarea agendei nutriționale?

Ai dreptate, Alina. Pentru că 80% dintre toate clientele mele vin la fitness să slăbească, eram în căutarea “pastilei magice” pentru a le-o oferi. Mi-am dat seama că dacă la sală eu supraveghez procesul, în bucătăria fetelor nu am acces. Aşa am conceput programul de nutriţie “Remodeling” (nutriţie+fitness+motivaţie) în care tutelez zilnic Agenda nutriţională. E un program ce durează 8 săptămâni, în care învăţăm cum să te hrăneşti. E o mare diferenţă în “a mânca” şi “a te hrăni”. Clienţii mei, femei şi bărbaţi de toate vârstele, au scopul de a slăbi sau a creşte masă musculară, eu depun efort să-l atingem, însă mai importante pentru mine sunt alte lucruri. Îmi propun schimbarea culturii nutriţionale, a deprinderilor nesănătoase: oamenii ar trebui să înceteze să mai mănânce mult şi nefiresc. Împreună învăţăm să combinăm corect produse pline de nutrienţi, să gătim gustos, să ne controlăm pofta de dulce şi patiserie, să detoxifiem corect organismul, să ne alimentăm oportun zilei de antrenament etc. Scopul final este să facem treptat deprinderi sănătoase, să reprogramăm papilele gustative, astfel încât pentru întreaga viaţă să menţinem o greutate, să ne simţim bine şi să nu ne lipsim de una din cele mai mari plăceri: mâncarea.

Ce sfaturi ai pentru un corp şi o minte sănătoasă?

Să păstrăm acel echilibru dintre corp, minte şi suflet. Uimitor că toate trei sunt strâns legate între ele, astfel încât echilibrul se menţine datorită interconexiunii lor.

 

Care este stilul tău de viață?

Stilul meu de viaţă este unul foarte activ. Având trei activităţi, soţ, doi copii, altfel nici că se poate. Pe lângă antrenamentele pe care le am cu clienţii, merg la sală să-mi lucrez şi eu corpul la intensitatea mea. Depun mare efort să-mi împlinesc cele 7-8 ore de somn. Zilnic îmi iau regulat cele 3 mese şi 2 gustări, consum multă apă şi combinaţii bogate în nutrienţi. Suplimentele sub forma vitaminelor, mineralelor şi microelementelor nu-mi lipsesc din raţia zilnică.

Ce proiecte mai ai pentru viitorul apropiat?

Sunt la etapa definirii, ulterior promovării produsului de nutriţie “Remodeling” (slăbire, modelare corporală, controlul poftei de dulce, cultura nutriţională în general). Lucrez la pregătirea mea în calitate de trainer în domeniul fitnessului şi nutriţiei la Clubului de oratorie ToastMasters şi TrainersClub. În zilele ce urmează voi susţine primul meu training pe tema: Zahărul. Între dependenţă şi plăcere.

Îți mulțumesc și îți doresc succes!
Şi eu îţi mulţumesc!

Text: Alina MATEI
Foto: arhivă personală

Recomandări