O femeie nu trebuie niciodată să uite despre calitatea primordială care o caracterizează – feminitatea. În căutarea de sine, tendinţa de a deveni mai independentă şi de a-şi găsi nişa proprie în societate, femeia se îndepărtează tot mai mult de ideea de a fi feminină. Fenomenul dat se referă nu numai la femeile de succes în dezvoltarea sa profesională, dar şi la marea majoritate care, în procesul de a susţine viaţa pe pământ, îşi pierd propria fericire.
Eroina de astăzi este o doamnă care a luptat pentru propria fericire şi a reuşit să o menţină. Zoia Jalbă, deputat în Parlamentul RM 2005-2009, actual consultant superior al Direcţiei Generale de Documentare Parlamentară, ştie exact care este cheia succesului şi rolul balanţei în viaţa unei femei. S-a născut în raionul Orhei, satul Vâşcăuţi şi s-a dedicat pedagogiei pe parcursul a 29 ani. În cariera sa pedagogică a atins toate gradele didactice posibile, fiind şi directoarea gimnaziului „Mihai Eminescu” din oraşul Orhei.
V-aţi dedicat aproape trei decenii carierei pedagogice, ce va motivat pe parcursul acestor ani să luptaţi, doar trecerea de la un regim la altul a adus după sine consecințe regretabile în procesul educativ?
Până în prezent consider că cea mai mare realizare a mea personală o constituie cariera pedagogică. Am avut parte de elevi extraordinari, unii dintre ei şi-au făcut studiile în Franţa, Statele Unite ale Americii, până şi la Universitatea din Oxford. E imposibil de redat plăcerea care o primeşti de la reuşitele lor în viaţă, iar când unul din aceştia m-a telefonat să mă felicite cu ziua de naştere, m-am convins încă odată că pedagogia este realizarea mea primordială. Sunt profesoară de istorie şi în cariera mea de pedagog am educat în tineri stima faţă de neamul nostru – neamul românesc, i-am stimulat să vorbească limba natală – limba română. Mă bucur că am reuşit, căci prezentul scop nu reprezintă doar realizarea mea profesională, dar şi realizarea mea ca om.
Pedagogia este mai degrabă un dar decât o profesie şi aceasta necesită alocarea unui volum considerabil de timp. Cum aţi reuşit să îmbinaţi viaţa de pedagog cu cea de soţie şi mamă?
Am avut marele noroc, regretabilul meu soţ a fost jumătatea mea care m-a susţinut în orice început. Am doi copii minunaţi: băiatul care mi-a dăruit deja 3 nepoţi şi fata, care acum este la Bucureşti şi este angajată în cadrul unei companii ca şef al departamentului de distribuţie. Am copii minunaţi şi sunt sigură că viaţa mea de familie reprezintă un succes şi o sursă veşnică de bucurie. Odată cu naşterea copiilor soţul meu şi-a luat concediu pentru a mă ajuta. La noi în familie nu erau trasate limite între obligaţii de gen, cel care era mai liber se ocupa de treburile casnice. Soţul meu m-a sprijinit atât pe plan familiar, cât şi pe plan profesional. În prezent mă bucur de succesele copiilor şi nepoţilor, am doi gemeni: Matei şi Luca, iar sufletul meu se umple de bucurie. Copiii mereu au fost pentru mine sursa de inspiraţie şi motivaţie.
Şi totuşi, după o carieră remarcabilă de pedagog v-aţi îndreptat atenţia către politică. Cum s-a întâmplat acest lucru?
Începând cu 1986, fiind la gimnaziul „Mihai Eminescu”, am realizat că în viața nimic nu e întâmplător. Mereu am fost şi sunt înconjurată de oameni, iar fiind tânără eram şi foarte activă. Fiica mea avea doar 2 ani când m-am alăturat în mişcarea de Renaştere Naţională a Frontului Popular. Entuziasmul meu părea să nu aibă limite. De când mă ţin minte am fost sensibilă şi cu uşurință mă avânt în luptă. Nu am avut pe cineva care să mă promoveze, dar ştiam sigur că dacă am urcat o treaptă, neapărat voi mai urca una şi încă una. Astfel, peste o perioadă, am devenit preşedinte a unei filiale de partid. Sigur că solidaritatea feminină m-a făcut să înfiinţez, în cadrul partidului, o organizaţie de femei. În programul nostru implicam vizite în România, excursii şi un număr considerabil de proiecte de caritate. Nu urcam doar eu scările, ştiam că eu orcum le voi urca, dar tindeam să atrag şi alte femei, să le promovez, pentru că doar lucrul în echipă este cel mai productiv şi eficient. Însă, adesea primeam răspunsuri de genul că trebuie să întreb soţul, să-mi cer permisiunea, ceea ce era total străin pentru mine. La mine în familie nu existau întrebări de acest gen.
Funcţia de deputut v-a adus acest simț al autorealizării?
Până în prezent mă gândesc la capacitatea mea de a atrage oamenii. Această calitate m-a făcut să candidez pentru funcţia pe care am ocupat-o între 2005-2009. Am activat în echipa Fracţiunii Popular Creştinilor Democraţi pâna la aşa-numita coaliţie dintre PPCD şi PCRM, deoarece o asemenea alianţă încălca principiile mele de viaţă. Astfel, după o perioadă relativ scurtă, am devenit deputat neafiliat, însă orcum am continuat discuţiile şi colaborarea cu persoanele din teritorii. Am făcut multe lucruri bune, am colaborat cu oameni şi mai buni, şi am acumulat o experienţă deosebită. Lucrul care m-a uimit cel mai mult şi pe care, de fapt, îl apreciez este faptul că, părăsind fracşiunea şi devenind practic în opoziție, oamenii orcum mă telefonau şi mă urmau în începuturile mele.
Cum apreciați dvs. rolul actual al femeii în societatea moldovenească?
Nu putem să ne imaginăm societatea fără femei. Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, diferiţi fiziologic şi psihologic, dar fiind diferiţi ei formează un întreg. Rolul femmeii e primordial într-o societate democrată. Noi, femeile şi specialiştii, în general, considerăm că în Republica Moldova este nevoie de mai multe femei în procesul de luare a deciziilor. Eu nu sunt feministă, feminină – da, însă feministă – niciodată. Femeia şi bărbatul sunt diferiţi şi anume din această cauză este nevoie de mai multe doamne în politică, administrare şi management. Modul de abordare, soluţionare şi comportamentul celor două genuri este diferit şi acolo unde bărbatul nu se poate descurca, femeia o poate face, şi viceversa. În societatea noastră mai există încă un stereotip a unei comunităţi patriarhale. Aş vrea ca în Republica Moldova, la fel ca în ţările de Nord să avem un procentaj înalt de implicare al femeilor în politică - 45-55%. Aici aş face o remarcă: la noi în ţară nu e dificil să faci acest lucru, e nevoie doar ca femeile să-şi dorească să se implice. Eu niciodată nu m-am gândit la politică, dar acţionam pas su pas – ceea ce m-a adus la poziţia actuală.
Text: Valentina Andronic
Foto: Cristina Evtodi
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK
